Descoperă serviciile de analiză și măsurare BOMA

Deblochează valoarea ascunsă a activelor imobiliare comerciale!

Ce este BOMA?

Pe masură ce clădirile comerciale continuă să evolueze prin proiecte arhitecturale din ce în ce mai complexe iar cerințele chiriașilor sunt tot mai mari din punct de vedere al facilitătilor pe care trebuie sa le conțină, folosirea unui standard de măsurare a suprafetelor și volumelor din clădiri devine o necesitate.

Măsurarea și alocarea suprafețelor în clădirile comerciale devine extrem de importantă în contextul închirierii acestora deoarece multe din conceptele financiare cum ar fi chiria de bază , service charge-ul , întreținerea, charge-back-ul ariilor comune către chiriași sunt strict legate de suprafețele deținute de fiecare . Cu cât măsurarea acestor arii și suprafete este mai precisă cu atat valorile enumerate mai sus vor fi mai aproape de realitate.

În intreaga lume, în domeniul imobiliar pentru zona financiară, a managerilor și proprietarilor de clădiri se utilizează câteva norme și standarde de spațiu în funcție de specificul zonei și în funcție de nivelul de dezvoltare a piețelor imobiliare .

Cel mai folosit standard de măsurare a spațiilor din intreaga lume este BOMA.

BOMA este un standard creat de Asociația proprietarilor și managerilor de clădiri (BOMA)  – Building Owners and Managers Associations, asociație internațională a proprietarilor de clădiri comerciale, brokeri, furnizori și profesioniști care deservesc industria.

Asociatia proprietarilor si managerilor de clădiri ( BOMA) oferă îndrumări și modalităti de standardizare a ariilor din cladire prin standardele pe care le-a elaborat. Încă din 1915 și-a dezvoltat continuu principalul standard de măsurare , cel al cladirilor de birouri cu versiuni îmbunătățite aparute în 1980, 1996, 210 și 2017 . Deasemenea BOMA a elaborat standarde și pentru celelalte tipuri de clădiri   – industrial , comerciale și rezidentiale.

Standardul BOMA se folosește și în România, în industria de Real Estate încă din anii 90’, odată cu intrarea în țară noastră a marilor jucatori de pe piețele internaționale, a creșterii numărului de tranzacții precum și a dezvoltării accelerate a segmentului imobiliar.

”Standardele de măsurare a suprafeţelor BOMA sau IPMS aduc venituri suplimentare din chirii de 300.000 euro pentru clădiri office de 20.000 mp„Economica.net - mie, 08 iul. 2020

Provocarea

Indiferent dacă vrei să cumperi sau sa vinzi un o clădire, dacă vrei să o asiguri sau doar să o promovezi în piața imobiliară , este necesar să știi valoarea cât mai reală a suprafețelor activului imobiliar.

Chiar și unele mici discrepante și erori la măsurarea suprafeței etajelor dintr-o clădire pot avea impact semnificativ asupra valorilor chiriilor, a ratelor de leasing precum și evaluării clădirilor. Drept urmare, în industria de Real Estate a devenit o necesitate utilizarea unei metodologii sistematice, standardizată și consistentă asupra căreia proprietarii, chiriașii vânzătorii și cumpărătorii să fie de acord cu toții.

Faceți cunoștință cu standardele BOMA

BOMA 2017 pentru clădiri de birouri (ANSI/BOMA Z65.1-2017)

Este cea mai recentă actualizare a standardului de birouri, care a fost revizuit în mod regulat pentru a reflecta nevoile în schimbare ale pieței imobiliare pe segmentul de birouri. Standardul Office 2017 al BOMA include îmbunătățiri importante și revizuiește standardul elaborat în 2010.

Ce aduce nou și ce este diferit față de Office 2010:

  • Penetrările verticale majore de la cel mai de jos nivel al clădirii (cum ar fi începuturile de scări sau etajul de unde pornesc lifturile) sunt incluse acum în ariile rentabile ale cladirii, considerându-se arii de servicii
  • Balcoanele și terasele finisate descoperite sunt considerate parte din ariile rentabile ale clădirii
  • Limitarea și plafonarea coeficientului de încărcare a spațiilor comune poate fi facută individual chiriaș cu chiriaș. Asta permite proprietarilor o mai mare flexibilitate în negocierea cu chiriașii
  • Introducerea conceptului de zonă comună “între clădiri”. În standardele anterioare, zonele comune trebuiau să fie clasificate fie ca zone comune pe etaj, fie ca zone comune pe clădire. Noul concept de zonă între clădiri permite ca zonele de servicii și de agrement să fie alocate în mod specific doar ocupanților care beneficiază de zonele respective. Acest lucru introduce un nivel mai mare de personalizare și corectitudine față de chiriași
  • Eliminarea condiției Trotuarului public din fața chiriașilor de la parter. Eliminându-se aceasta condiție, suprafețele chiriașilor de la parter se vor măsura ținând cont de suprafața finisată din interior și nu față de limita peretelui exterior
  • Compatibilitate cu IPMS (International Property Measurement Standard)
Front,View,Of,An,Office,Interior,With,A,Row,Of
Big,Industrial,Warehouse,Building

BOMA 2019 pentru clădiri industriale (ANSI/BOMA Z65.2-2019)

BOMA 2019 pentru clădiri industriale este o actualizare a standardului industrial BOMA 2012. BOMA a publicat pentru prima dată standardul industrial împreună cu Society of Industrial and Office Realtors® în 2001. Standardul industrial a fost actualizat în 2004, 2009 și 2012. Acesta este destinat exclusiv clădirilor industriale și poate fi aplicat la configurații cu un singur chiriaș, cu mai mulți chiriași sau cu mai multe clădiri.

Noul standard aduce o actualizare semnificativă față de vechile standarde industriale publicate de BOMA.

Unul dintre noile puncte cheie ale standardului este că încorporează o metodologie unificată, combinând eficient conceptele Metodei A și Metodei B ( metode de calcul specific). Acessta metodă unificată aduce toate avantajele metodelor anterioare prin menținerea sau prin creșterea suprafeței închiriabile în comparație cu versiunile anterioare. Avantajul acestei abordări hibride este că o clădire industrială poate avea o singură zonă închiriabilă, care oferă profesioniștilor imobiliari și potențialilor chiriași o soluție mai simplificată și mai puțin confuză pentru închirierea spațiului industrial.

Astfel prin aplicarea acestei norme se ia în calcul orice zona din clădire cu acoperiș permanent în care se realizează “Activități Industriale”.

Suprafața închiriabilă va crește prin utilizarea acestei norme și datorită faptului că se aduce același tratament al penetrărilor verticale din BOMA Office. Astfel penetrările verticale de la nivelul cel mai de jos se vor considera arii de servicii și vor fi închiriabile.

BOMA 2020 pentru spaţiile de retail (ANSI/BOMA Z.65.5-2020)

BOMA 2020 pentru proprietăți comerciale este o actualizare a Standardului BOMA din 2010 și este destinat exclusiv proprietăților comerciale și structurilor asociate acestora.

Obiectivele principale ale acestuia sunt de a promova un cadru neechivoc pentru determinarea zonelor proprietăților de vânzare cu amănuntul, cu un accent puternic pe calculele zonei închiriabile.

Ce aduce nou fata de vechile variante:

  • Capacitatea de a efectua fie o măsurare parțială, fie o măsurare globală a unei proprietăți cu funcție de retail. Deși se recomandă măsurarea unei clădiri în întergime, această nouă caracteristică reduce sarcina care poate fi asociată cu măsurarea unei clădiri întregi, permițând măsurarea și a unei singure unități – tenant.
  • Includerea zonelor deschise care sunt o componentă a “Experienței de vânzare cu amănuntul”
  • Alocare proporțională a zonelor de parcare și a unei părți din penetrările verticale care devin acum suprafețe de servicii, care se vor împărții către chiriași proporțional cu aria brută pe care aceștia o dețin în folosință exclusivă
Passage,In,Multilevel,Shopping,Mall

Soluția? Ştim BOMA!

Servicii de măsurare BOMA prin VEGRA INFO

Fie că ești proprietarul sau managerul unei clădiri și obiectivele tale țintesc maximizarea spațiul închiriabil sau menținerea unei rate maxime de ocupare-închiriere pentru clădirea ta, sau un chiriaș care dorește o verificare-măsurare precisă a spațiului închiriat deja, sau vrei să îl închiriezi, suntem certificați să îți oferim servicii precise de măsurare a suprafețelor închiriate conform standardelor BOMA. Avem cunoștințele, abilitățile și experiența pentru a oferi clienților noștri cele mai precise măsurători posibile.

Avem personal acreditat, specialiști care au urmat cursurile de măsurare BOMA, obținând certificarile necesare.  Rapoartele, analizele,  planurile și măsurătorile noastre sunt efectuate conform celor mai recente standarde din industrie și sunt 100% garantate.

Importanța serviciilor de analiză și măsurare BOMA

Indiferent în ce fază a ciclului de viață imobiliar te situezi, accesul la informații exacte despre clădire te va ajuta în luarea deciziilor.

Proprietar

Ești proprietar de clădire și nu folosești standardul BOMA pentru a ști exact care este spațiul închiriabil și care este gradul de rentabilitate al cladirii tale? Este timpul să te aliniezi la standardele folosite în industrie.

Folosești standardul BOMA, dar nu ai o analiză și o măsurare actualizată bazată pe ultimele standarde revizuite de BOMA? În ultimele versiuni s-au adus modificări și revizuiri importante care pot să-ți crească numărul de m2 – arie închiriabilă pe care clădirea ta îl are. Spre exemplu, pentru o clădire de birouri faptul că faci o actualizare de la BOMA 2010 la ultimul standard BOMA Office, elaborat în 2017, poate să-ți crească cu până la 10% spațiul de închiriat. Se întâmplă asta datorită ultimelor modificari aduse în standard, cum ar fi: introducerea ca arie închiriabilă a penetrărilor verticale majore de la primul nivel sau introducerea teraselor și balcoanelor folosite exclusiv de chiriași în aria rentabilă.

Property Manager

Din perspectiva Property Managerilor, măsurările precise oferă un mecanism incontestabil pentru a crește veniturile din chirie în timpul negocierii contractelor de inchiriere. Folosind informații precise despre metrii pătrati aferenți fiecărui chiriaș, planurile cu UNIT-ID-urile și harta tenanților din clădire va identifica în mod clar contractele de închiriere ale chiriașilor putându-se vedea cele care au termene de expirare iminente.

Acesta poate fi un moment bun pentru face o recalculare după standardul BOMA actualizat, cu scopul de a crește chiria.

Vă putem ajuta cu simulari și rapoarte actualizare pentru zonele din clădire care sunt încă neînchiriate. Astfel, vă puteți duce la negocierile cu posibilii viitori chiriași cu informațiile exacte asupra ariei, localizării și layoutul existent al spațiului de închiriat din clădire.

Chiariaș

În calitate de chiriaș, vei încerca întotdeauna să negociezi cel mai bun (cel mai mic) preț al chiriei. Cu toate acestea, este la fel de important să ai o înțelegere completă a modului în care este măsurată această zonă. Chiriașii care nu cunosc standardele de măsurare a clădirii ar putea face greșeala de a închiria un spațiu neadecvat pentru afacerea lor, presupunând că tot spațiul închiriat este disponibil pentru utilizare sau plătind mult mai mult decât anticipau pentru a închiria spațiul de care au efectiv nevoie.

Avem încrederea:

Rezultate

1 milionmetri pătrați măsurați și analizați

1% — 10%creșteri ale suprafeței închiriabile

Ai întrebări despre BOMA?

Răspundem la fiecare întrebare în termen de 24 de ore. Dacă ai nevoie de ceva mai rapid, te rugăm să nu eziți să ne contactezi expertul nostru BOMA:

Gabriel ONCIOIUIFMA FMP – Membru al CEN/TC 348/WG 6 – Space measurement in Facility Management

(0749) 090 605

Luni – Vineri, 09:00 — 16:00

gabi@cadvegra.com

Contactează-ne acum pentru a obține un deviz pentru măsurarea clădirii tale!


    Datele tale personale sunt în siguranță conform Politicii de confidențialitate.